Citroen C3 facelift – refresh

Da mai departe!

AutoReport.ro a testat o subcompactă care, deși are câțiva ani de vechime în clasa subcompactă, încă se menține foarte fresh pe acest segment. Citroen C3, căci despre el este vorba, a devenit reprezentativ pentru inovație în gama PSA încă de la lansarea primei generații.

Acum avem în față o a doua generație, căreia i s-a aplicat un facelift discret. Pe partea față au apărut niște lumini de zi de tip LED schimbând subtil bara de protecție față. Gama C3 nu este prima încercare a francezilor în segmentul subcompact. Mașini ca Saxo sau AX au fost predecesoarele acesteia.

C3 are linii rotunjite și, spre deosebire de alți concurenți ai săi, are o siluetă care o aseamnănă mai degrabă cu un arc de cerc. Partea spate a rămas neschimbată, blocurile optice părând și acum destul de “proaspete”.
Avem mai multe elemente cromate decât ceea ce vedem în mod normal la alte mașini din acest segment, dar acest lucru nu face decât să ne bucure.

În interior avem parte de plastice destul de tari, dar finisajele sunt bune. Acest bord este prezent și pe modelul cu pretenții premium DS3, deci saltul de calitate față de mare parte din concurență este sesizabil.
Postul de conducere este ergonomic, volanul cu parte teșită jos este specific modelelor sport, iar indicatoarele de bord sunt acum mai clasice față de precedenta generație. Toate acestea ne creează o atmosferă bună pentru șofer. Alături de acesta mai pot călători încă 3 persoane, având la dispoziție spațiu suficient.

Sub capota mașinii testate se află motorul diesel 1.4 HDi. Acesta dezvoltă 68 de cai putere și un cuplu de 160 Nm la 2.000 rpm. Cifrele nu par impresionante, dar combinate cu o greutate totală a mașinii de 1.070 kg, fac ca C3 să devină destul de agil în trafic. Cutia de viteze manuală în 5 trepte este bine etajată, dar pentru a face această mașină și mai economică, am fi dorit una de 6 trepte.
Dacă volanul pare unul al unei mașini sport, nu același lucru putem spune despre comportamentul dinamic al acestei mașini. Suspensia este destul de confortabilă, dar nu permite luarea virajelor la viteze mari. Direcția este precisă și, per total, mașina este mult mai bună decât precedenta generație.
C3 în această variantă este o mașină ideală pentru oraș, consumul fiind un atu. Modelul dispune de ABS, ESP și airbaguri, dotări de siguranță care îl fac foarte sigur.

Citroen C3 facelift 1.4 HDi

Viteza maximă: 163 km/h
Acceleratie (0-100 km/h): 13,5 secunde
L/l/h (mm): 3.941/1.728/1.524
Masă proprie (kg): 1.070
Cilindree (cmc): 1.398
Putere (CP/rpm): 114/3.600
Cuplu (Nm/rpm): 270/1750
Volum portbagaj: 300 litri
Cutie de viteze: manuală 5 trepte
Consum (l/100km): 4,5 (mixt)

Related posts