Sute de lucrători care produc maşini Maserati la uzina Mirafiori din oraşul Torino, din nordul Italiei, vor avea contracte cu program redus pentru restul anului, ca urmare a tranziţiei la modele noi, au declarat miercuri sindicatele, citate de Reuters.
Etichetă: Maserati
Maserati amână lansările noilor generații de modele
Planurile mărcii Maserati de lansare a noilor Levante și Quattroporte au fost amânate, potrivit datelor anunțate de companie, după ce presa din Italia a scris că cel puțin unul dintre modele a fost oprit.
Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2023 debutează, marţi, la Romexpo, este un salon local, mai mult al dealerilor decât al importatorilor
Ediţia cu numărul 20 a Salonului Auto Bucureşti (SAB)& Accesorii debutează, marţi, la Centrul Expoziţional Romexpo, iar timp de şase zile (10-15 octombrie) în Pavilionul B2 şi în zona exterioară adiacentă Romexpo vor fi expuse premiere auto, modele concept şi o parte dintre noutăţile sezonului 2023 – 2024. Este un salon cu puține premiere, iar exclusivitățile lipsesc cu desăvârșire.
Consumer Report numește Toyota, Lexus și BMW drept cele mai fiabile mărci auto
Clasamentul de fiabilitate al automobilelor, bazat pe numărul și tipul defecțiunilor semnalate de proprietarii acestor automobile, cunoaște modificări importante, cu mai multe mărci care scad dramatic din fruntea clasamentului, către ultimele locuri. Apar astfel surprize în clasamentul scorului de calitate al mărcilor de automobile care sunt vândute pe piața americană, bazate pe scorurile individuale ale modelelor pentru care există date colectate de la posesori. Cele mai fiabile automobile din acest an sunt Toyota, Lexus și BMW.
Maserati MC20 Cielo, versiunea decapotabilă a supercarului italian a fost lansată
Italienii de la Maserati, marcă de lux a grupului Stellantis, au prezentat versiunea roadster a supermașinii MC20, un vehicul cu un preț estimat la peste 250.000 de euro.
Rezultate financiare peste așteptări pentru grupul Stellantis în 2021
Grupul Stellantis și-a anunțat astăzi rezultatele financiare pentru 2021 menționând o marjă operațională record de 11,8%. Aceasta este o dovadă că PSA Peugeot Citroen și Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au luat o decizie bună atunci când au fuzionat.
Maserati va dezvălui noul SUV Grecale pe data de 22 martie, după câteva amânări
Constructorul italian de automobile de lux Maserati, parte a grupului Stellantis, a anunţat marţi că va prezenta noul său SUV, denumit Grecale, pe data de 22 martie, după ce evenimentul de prezentare a fost amânat anul trecut, transmite Reuters.
Maserati amână lansarea SUV-ului Grecale din cauza deficitului mondial de cipuri
Maserati amână lansarea SUV-ului Grecale, care ar fi trebuit să aibă loc în oiembrie, până în primăvara anului 2022, din cauza deficitului mondial de cipuri, transmite Reuters.
Brandul Fiat va electrifica 60% din modelele sale până la finalul lui 2021
Până la finalul anului viitor, 60% din maşinile Fiat ale producătorului auto Fiat Chrysler vor fi electrificate, fie hibride fie complet electrice, a anunţat marţi Luca Napolitano, şeful brandurilor Fiat, Lancia şi Abarth, pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), transmite Reuters.
Fiat Chrysler şi PSA vor primi aprobarea UE pentru fuziunea lor de 38 de miliarde de dolari
Constructorii de automobile Fiat Chrysler şi PSA vor primi aprobarea Comisiei Europene pentru fuziunea lor în valoare de 38 de miliarde de dolari, care va duce la formarea celui de-al patrulea mare producător auto din lume, într-o perioadă în care trebuie să facă faţă finanţării producerii unor vehicule mai puţin poluante şi problemelor create de pandemie, au declarat persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.