Serverele Volkswagen, sparte de hackerii chinezi, care au accesat zeci de mii de documente secrete

Grupul auto Volkswagen a fost victima hackerilor din China, timp ce cel puțin cinci, ani, după cum relatează publicațiile Der Spiegel și ZDF din Germania, care citează documente interne ale companiei. Au fost accesate, conform surselor citate, documente sensibile, referitoare la proiectele companiei, la motoare, transmisii și vehicule electrice.

Analiză: UE nu are toţi aşii în mână pentru electrificarea parcului său auto. Este posibil să piardă pariul 

Curtea de Conturi Europeană a publicat luni un punct de vedere conform căruia planul Uniunii Europene de a interzice, începând cu 2035, vânzarea de autoturisme noi cu motor cu ardere internă este o intenţie lăudabilă, dar prezintă provocări semnificative şi trebuie să se depăşească mai multe obstacole pentru ca obiectivul să poată fi îndeplinit.